MOS ION ROATA SI CUZA VODA



Intre taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu
episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in
1857, era si mos Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti
taranii romani de pretutindeni. Numai atata, ca mos Ion Roata, dupa
cate zile vazuse si dupa cate patise el in viata sa, nu prea punea
temei pe vorbele boieresti si avea gadilici la limba, adica spunea om-
ului verde in ochi, fie cine-a fi, cand il scormolea ceva la inima. Asa e
taranul: nu prea stie multe. Si mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am
spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori
in sufletul sau.
In Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toata mana: si mai
mari, si mai mici; si mai batrani, si mai tineri; si mai invatati, si mai
neinvatati, cum ii apucase timpul. Intre acesti din urma erau de-alde
batranul Alecu .orascu, poreclit si Tololoiu, Grigore Cuza si alti cativa
de-alde acestia, care, tinandu-se de obiceiurile stramosesti, in toate
sarbatorile ascultau cu evlavie slujba bisericeasca de la inceput pana
la sfarsit, cantand si citind la strana de-a valma cu dascalii si preotii
bisericii; iar la zile mari, ca sa le ticneasca veselia, imparteau bucatica
de paine cu orfanii, cu vaduvele si cu alti nevoiasi, cum apucara din
parinti. Atata-i ajungea capul, atata faceau si ei pe vremea lor, Dum-
nezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca, unde-or fi acolo, ca buna inima
mai aveau!
Cartinoi.ro
Dar sa ne intoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca in toate
adunarile de felul acestora, se facea vorba multa; si era lucru firesc
sa se faca, fiind in lupta timpul de fata cu cel trecut, pentru cea mai
dreapta cauza a neamului romanesc: Unirea, sfanta Unire!
Boierii cei mai tineri, crescuti de mici in strainatate, numai cu
frantuzeasca si nemteasca, erau cartitori asupra trecutului si cei mai
guralivi totodata. Vorba, portul si apucaturile batranesti nu le mai
veneau la socoteala. Si din aceasta pricina, unii, in aprinderea lor,
numeau pe cei batrani: rugini invechite, islicari, strigoi si cate le mai
venea in minte, dupa cum le era si cresterea; da, invatati nu-s?...
Nu-i vorba ca si natangia unor batrani era mare. Uneori, cand se
maniau, dadeau si ei tinerilor cate-un ibrisin pe la nas, numindu-i:
bonjuristi, duelgii, pantalonari, oameni smintiti la minte si ciocoi
infumurati, lepadati de lege, stricatori de limba si de obiceiuri. In asa
imponcisare de idei se aflau boierii batrani cu tineretul din Divanul
ad-hoc al Moldovei, cu toate ca si unii si altii erau pentru Unire .
Numai atata, ca batranii voiau Unire cu tocmala, iar tinerii Unire
fara socoteala, cum s-a si facut.
Toate ca toatele, dar mare lupta aveau unii dintre boierii tineri
cu cuconul Alecu .orascu, care, una-doua, ii tolocanea, mustrandu-i:
ba ca nu vorbesc drept romaneste, cum vorbeau parintii lor, ci au
corchezit graiul stramosesc, de nu-i mai intelege nimene; ba ca
umblati cu surubele, sa ne trageti butucul ; ba ca face omul cu cineva
o tovarasie cat de mica, si tot urmeaza invoiala intre parti, iar nu asa
cu ochii inchisi , caci, daca n-ai carte, n-ai parte , scurta socoteala;
ba ca, de cand cu strainatatea, v-ati instrainat si legea, si limba, si
inima, si chiar dragostea satenilor; si dupa nepasarea si risipa ce o
facem, zvarlind banul pe lucruri de nimica, putin mai avem de
instrainat, si nu-i departe vremea aceea, pe cat vad eu. Intrebati pe
bietii nemernici de sateni, sa spuie ei daca mai cunosc cine le e stapan.
Au ramas ca niste caini ai nimanui, sarmanii oameni! Cine se scoala
mai dimineata, acela e mai mare in sat la ei, de-i horopseste si-i
tuhaieste mai rau decat pe vite! Ciocoismul si strainii sa traiasca, si
las pe dansii, ca ne scot ei la covrigi! Ba ca vai de tara care ajunge
s-o puie copiii la cale ; ba ca vorba multa, saracia omului , si, daca
li-i treaba de-asa, faca ei ce-or sti, ca el mai bine se duce acasa, ca-i
ploua caii in spate si-i stau vitele cu dintii la stele, din pricina slugilor,
carora putin le pasa de munca stapanului; si cate si mai cate nazdra-
vanii de-alde aceste. Las pe batrani sa te descante si sa te judece ei,
in legea lor, ca nu-ti mai trebuie alt popa... Si iaca asa cu de-alde
cuconul Alecu .orascu.
Acum vine alta la rand.
Intr-una din zile, cum vorbea frumos un boier dintre cei tineri,
iaca si mos Ion Roata sare cu gura:
Aveti bunatate de vorbiti mai moldoveneste, cucoane, sa ne
dumirim si noi; caci eu, unul, drept va spun, ca nu pricep nimica,
pacatele mele!
Un oarecare boier intampina atunci pe mos Ion Roata, zicandu-i
cu glas poruncitor si rautacios:
Dar ce nevoie mare este sa intelegi tu, mojicule? Taca-ti leoar-
ba, dac-ai venit aici; c-apoi intoarce-ne-vom noi acasa, si helbet! nu
ti-a lua nime din spate ce stiu eu... Auzi obraznicie! Tu... cu optzeci de
mii de falci de mosie, si el un ghiorlan c-un petec de pamant, si uite ce
gura face alaturea cu mine!...
Mos Ion Roata, simtindu-se lovit pana in suflet, raspunde atunci
cu glas plangator:
Dar bine, cucoane, daca nu v-a fost cu placere sa picepem si
noi cate ceva din cele ce spuneti dumneavoastra, de ce ne-ati mai
adus aici sa va bateti joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic esti,
megies imi esti, ca razes ce ma gasesc, si stiu bine ca n-are sa-mi fie
moale cand m-oi intoarce acasa, unde ma asteapta nevoile. Dar sa nu
va fie cu suparare, ia, palmele aceste taranesti ale noastre, strapunse
de palamida si pline de bataturi, cum le vedeti, va tin pe d-neavoastra
de-atata amar de vreme si va fac sa huzuriti de bine. Si mai mult
decat atata: orice venetic, in tara asta, este oplosit de dumneavoastra,
si-l priviti cu nepasare cum ne suge sangele, si taceti si-l imbratisati!
Numai noi, vite de munca, va suntem dragi ca sarea in ochi... Din
mojici, din ghiorlani si din dobitoci nu ne mai scoateti! Dumnezeu sa
ne ierte, si sa ne iertati si dumneavoastra, cucoane, dar cu adevarat
asa este: v-ati deprins a lua focul totdeauna cu mainile noastre cele
mojicesti... si tot noi cei horopsiti!
Sfant sa-ti fie rostul, mos Ioane, ca ai vorbit din durere, raspunse
atunci cuconul Alecu .orascu; si sunt fericit ca stai alaturea cu mine.
Decat un bonjurist c-o mana de invatatura, mai bine un taran cu un
car de minte!
La aceste vorbe, multi dintre boieri s-au simtit atinsi; cel cu prici-
na... a ramas ca oparit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mana
prieteneste cu mos Ion Roata.
In sfarsit, dupa multe dezbateri furtunoase urmate in Divanul ad-
hoc, s-a incuviintat Unirea , si apoi deputatii s-au intors fiecare pe
la vetrele lor.
Peste cativa ani dupa aceasta, trecand Cuza-voda spre Bucuresti, a pop-
osit la Agiud, unde l-a intampinat o multime de lume, ca pe un domnitor.
Printre lumea ce se inghesuia, cu treaba, fara treaba, iaca se zareste
o hartie falfaind pe deasupra capetelor multimii, in varful unei prajini.
Cuza-voda, intelegand ca trebuie sa fie vrun suflet necajit, face semn
sa i se deschida calea. Si, cand colo, un taran batran cade in genunchi
dinaintea domnitorului, sarutandu-i mana, cu lacrimile in ochi, si dan-
du-i o hartie scrisa pe toate fetele.
He, he! mos Ion Roata, prietenul si tovarasul meu cel vechi din
Divanul ad-hoc, lucru negandit! Ridica-te, mos Ioane, si spune-mi,
fara sfiala, ce durere ai. Ti-a facut cineva vrun neajuns?
Mos Ion Roata, vazand ca, dupa atatia ani de zile, nu l-a uitat
colonelul Alexandru Cuza si ca l-a primit cu atata bunatate, a inceput
a plange cu hohot si a-l ruga sa-i citeasca hartia.
Voda, fiind gata de plecare si vazand ca hartia lui mos Roata cu-
prinde multa polologhie, zise cu blandete:
Spune, mos Ioane, din gura ce ai de spus, ca mai bine am
sa inteleg!
Atunci mos Roata, venindu-si in sine, incepe a se jelui cum ur-
meaza:
Luminarea-voastra! De cand cu pacatul cel de ad-hoc , n-am
mai avut zi buna cu megiesul meu cel puternic, stapanul unei mosii
foarte mari, pe care-l cunosti maria-ta. N-am gandit, nenorocitul de
mine, ca dumnealui, un boier asa de mare, putred de bogat si cu
invatatura, sa-si puna mintea cu unul ca mine, de la niste vorbe neso-
cotite ce le-am zis si eu atunci, intr-un necaz. Numai Dumnezeu sa-i
dea sanatate si bine, dar amarnic m-a lovit in avere si in cinste! Crede,
maria-ta, ca nici eu n-am fost asa de sec, intre cei de-o seama cu mine.
Dar, de cum am ajuns acasa, goana si prigoana pe capul meu, din
partea boierului, in tot felul.
Intai si-ntai, a pus inadins pe feciorii boieresti sa-mi caute pricina
si sa ma aduca la sapa de lemn. Si acestia, ca oameni fara judecata si
pizmasi, faceau toate chipurile satanicesti, sau ei de-a dreptul, sau
prin altii, cum sa dea vitisoarele mele macar de-un pas pe mosia boi-
ereasca; s-apoi, sub cuvant ca au facut stricaciune, sa mi le poata ucide
fara nici o crutare! Si astazi impusca-i porcii; maine, vacile si boii;
poimaine, caisorii; in alta zi ie-i oile dinapoi cu gramada si du-le la
curte. Iti poti inchipui, maria-ta, ce urgie grozava era pe capul meu!
Vazand eu de la o vreme ca nu mai inceteaza cu jafurile, mi-am
luat inima-n dinti si m-am dus la boier sa ma jeluiesc. Si boierul, in
loc de un cuvant bun, m-a scuipat drept in obraz, de fata cu slugile
sale si cu alti oameni ce se aflau atunci la curte, incat am crezut ca
a cazut cerul pe mine de rusine! Ba inca m-a si amenintat ca alta
data, de mi-a mai calca piciorul in ograda boiereasca, are sa po-
runceasca sa ma intinda la scara si sa ma bata cu biciul! Si cu ran-
duiala asta, maria-ta, in cativa ani de zile m-a calicit cu desavarsire,
si mi-a ridicat si cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lu-
cru!
Cuza-voda a stat neclintit si s-a uitat tinta la mos Ion Roata, cat
a vorbit el. Si cand a ispravit vorba, voda i-a pus doua fisicuri de na-
poleoni in mana, zicandu-i cu bunatate:
Tine, mos Ioane, acest mic dar de la mine, si intampina-ti nevoia,
de azi pe maine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasa-l in
judecata lui Dumnezeu, caci El nu bate cu ciomagul .
Lui mos Ion Roata i se umplura din nou ochii de lacrimi, si,
sarutand mana lui voda, ca semn de multumire, zice oftand:
Dar cu rusinea ce mi-a facut, cum ramane, maria-ta?
Cu rusinea, iaca asa ramane, mos Ioane, zise Cuza-voda,
sarutandu-l pe un obraz si pe altul, in fata multimii adunate acolo.
Du-te si spune satenilor dumitale, mos Ioane, ca, pe unde te-a scui-
pat boierul, te-a sarutat domnitorul tarii si ti-a sters rusinea.

Iasi, 1882, noiembrie 13